Angelo Costel 18.03.2008-30.04.2008
Am 35 de ani sunt casatorita de 14 ani fac luna asta pe 21 septembrie. Dupa 10 ani de casatorie am ramas insarcinata era cea mai mare bucurie care mi-o putea da dumnezeu nu doream nimic altceva de la viata decat sa pot avea un copilas.
M-am dus la toate controalele care trebuiau facute, imi ziceau ca e totul bine si bebelusul meu sta bine. Eram fericita nespus de mult si eu si sotul meu care ii sunt foarte dragi copii. La 21 saptamani au inceput problemele,am fost internata in spital la 26 saptamani se nastea micutul meu Angelo stiam ca e prea micut si ca nu stiu daca o sa reziste dar credeam in Dumnezeu ca dupa atata timp de asteptari imi va lasa copilasul sa mi-l strang in brate dar Dumnezeu ne pune mereu la incercare.
Angelo s-a luptat cu viata 44 de zile. Am reusit sa-l botez in spital credeam ca asa lui Dumnezeu i se va face mila de mine dar nici asa nu am reusit sa-mi tin copilul in viata. Nu am putut sa-l tin in brate dar zi de zi ma duceam la el si vb cu el sii ziceam ca mami a lui are nevoie de el. Cred ca el se lupta sa traiasca mai mult de mila mea. In ziua cand doctoriii mi-au spus ca copilul meu nu mai are sanse. L-am rugat pe Dumnezeu daca vrea sa mi-l lase daca nu sa nu mil mai chinue si sa-l ia la el. Seara Angelo meu se ducea sus alaturi de ingeras mare durere in sufletul meu si a sotului nu exista durere mai mare pe lume decat sa iti ingropi copilasul.
Au trecut 2 ani jumate de atunci merg in fiecare zi la mormantul sau si stiu si simt ca el este mereu alaturi de mine.
Multi pupici la toate mamele de ingeri si o imbratisare.
Povestea pe forumul E.M.M.A.
Mergi sus