Cand cadrele medicale arata compasiune
Cele mai intalnite plangeri, ale parintilor carora le-a murit copilul, sunt:
1. "Regret ca nu mi-am vazut si ca nu mi-am tinut copilul in brate...”
2. "Nu am deloc sau indeajuns de multe poze... "
3. "Cei din jur m-au ignorat...."
4. "Nu am stiut ce optiuni si ce drepturi am...Nimeni nu mi-a spus ca as fi putut sa..."
Nu sunt cuvinte care sa stearga durerea . Dar aceste mame, acesti parinti pot fi ajutati de atentia speciala pe care o primesc: disponibilitatea doctorului de a ii asculta si de a fi langa ei, atingerea blanda a moasei sau orice alte aranjamente speciale facute pentru ei. Ingrijitorii ii pot ajuta, de asemenea, oferindu-le documentatie, strangand informatii despre case funerare sau sensibilizandu-i pe altii despre situatia speciala a acestora. Fiecare gest mic care alina momentele de durere, poate face diferenta.
"Preotul, lucratorul social, doctorii si asistentele tot veneau sa ma verifice si cred ca a fost de ajutor pentru ca m-au facut sa ma gandesc "ei bine, cand ai un copil viu ei vin sa vada ce faci, cum e bebelusul, dar daca ai unul mort, nu te lasa pe dinafara. Te trateaza uman." – Martina
"Asistenta a plans cu mine. E mare lucru ca cineva sa iti inteleaga sentimentele, cand toti ceilalti incearca doar sa te faca sa te simti mai bine. Femeia aceasta minunata plangea si imi spunea ca am motiv bun sa plang. Nu a incercat sa ma faca sa ma opresc. Nu se grabea. S-a comportat ca o persoana care chiar era trista ca mi s-a intamplat asta si nu-i era frica de ceea ce urma sa fac eu. Puteam fi isterica si totul era ok. "– Sarah
"Doctorul nostru a fost alaturi de noi in mai multe moduri. Era deosebit de sensibil. Cand am mers la el in birou, la doar cateva zile dupa ce a murit Megan, a spus "vreau sa va vorbesc despre partea emotionala" si ne-a explicat la ce ne puteam astepta sa simtim. Si a fost foarte deschis in legatura cu propriile sale sentimente. Imi amintesc cum plangea in noaptea in care am nascut si spunea cat de greu i-a fost, despre motivul care l-a determinat sa devina obstetrician - acela ca doreste sa poate aduce viata si nu sa aiba de-a face cu moartea." – Jessie
"Au facut lucruri care sa ma faca sa ma simt bine, dar si ca sa stau departe de maternitate. Desi nu aveau facilitati la acel etaj, m-au mutat intr-un salon indepartat de cel in care erau mamele cu bebelusii lor. Faptul ca vedeai ca intradevar le pasa a fost foarte important. Ai nevoie sa simti ca esti important si nu doar un alt pacient." Bryn
"Asistenta sociala de la spital a fost atat de amabila, era deschisa sa ne asculte si dornica sa ne ajute. Nu stiam de unde sa incepem, cum sa il ingropam si astfel de lucruri. Niciodata nu a fost nevoie sa ne descurcam cu altfel de lucruri, iar ea ne-a ajutat pe parcursul intregului proces. A dat telefoane si a gasit preturi pentru diferite lucruri. Stiti, sunt atatea la care trebuie sa te gandesti. Ne-a facut sa constientizam faptul ca trebuie sa ne gandim la costuri si ca nu trebuie sa ne simtim vinovati pentru situatia aceasta."-Kelly
Onestitatea din partea personalului medical este la fel de importanta ca si empatia, sensibilitatea si caldura. Ar trebui sa afli ce se intampla si sa ti se spuna adevarul despre prognoza copilului tau. Daca doctorul pare surprins, e de dorit mai mult o nesiguranta exprimata decat raspunsuri false si asigurari. Sa fii pregatit pentru ce e mai rau este mult mai bine decat sa fii prins nepregatit.
"Doctorul meu a fost foarte bun in timpul travaliului, precum si imediat dupa nastere, m-a informat tot timpul ce se intampla si care erau riscurile precum si care erau optiunile si ce ne sugera el. Mai tarziu a petrecut mult timp explicandu-ne unele dintre cele mai delicate si filozofice probleme legate de un copil care este dependent de masini pentru a supravietui. A fost foarte deschis, direct si de ajutor." - Sophie
"Obstetricianul meu a fost deschis si sincer. A fost si trist, dar lucrul acesta a fost de ajutor. Atunci cand a venit, in a doua noapte - de abia se intorsese de la spital unde vazuse copilul – a intrat in camera, s-a prabusit in scaun si si-a ingropat fata in maini, apoi a spus "Stii, nu prea stiu ce sa iti spun". Am apreciat faptul ca nu a venit cu o dizertatie lunga . Pur si simplu nu stia ce sa spuna si acea sinceritate a fost draguta. S-a purtat trist si eu chiar doream ca toata lumea sa fie trista." - Sarah
"Simteam ca practic nimeni nu era inclinat spre ideea de a se confrunta cu moartea. Nici unul dintre ei nu putea admite asta pe moment. Tot incercam sa aflu cat de grava este situatia, pediatrul tot vorbea cu mine si imi spunea "Stii, lucrurile nu sunt prea bune", dar era singura persoana care o spunea si care incerca sa ma ajute sa ma pregatesc pentru ce este mai rau. Mi se parea ca toata lumea nega problema chiar mai mult decat mine. Sunt foarte suparata pe faptul ca ceilalti doctori nu au fost cinstiti cu mine." - Liza
Mergi sus