Ayanna Stefania 21.02.2009 - 24.02.2009

Asa a fost si in cazul meu. Nimic nu mi-am dorit sa am pe aceasta lume, decat un suflet de copil care sa imi spuna si mie ,, mama ". Acest vis, care se incapatana cu indarjire sa devina realitate, a inceput sa prinda contur, dupa ani lungi de asteptare, ani plini de sperante, de deznadejde, de intrebari fara raspuns., in luna august a anului 2008, cand am ramas insarcinata.

 

Pentru o perioada am fost cea mai fericita femeie de pe planeta, in ciuda faptului ca ma aflam in plin proces de divort, in ciuda faptului ca nu mai aveam nimic material, ca trebuia la 32 de ani sa iau viata de la capat, dar eram insarcinata, si urma sa dau viata, sa am un copil cu barbatul iubit. Nimic nu se intrevedea la orizont care sa imi intunece aceasta fericire.
Saptamanile treceau cu o repeziciune uimitoare, sarcina prindea contur, si totul era asa cum nu aveam curajul sa sper vreodata, totul era perfect. Fiecare vizita la medic, fiecare rezultat al investigatiilor medicale efectuate, certifica faptul ca totul decurgea asa cum trebuia sa decurga, si imi umplea sufletul de bucurie. Urma sa am o fetita, asa cum ne-am dorit, in viata nostra, in sfarsit rasarise soarele.

Fericirea noastra a fost de scurta durata, iar la 25 de saptamani de gestatie, intr-o noapte fatidica, o sangerare aparuta din senin, mi-a curmat visul, mi-a rapit viitorul, si mi-a intunecat prezentul. Sangerarea a persistat timp de 4 saptamani, timp in care am fost internata la maternitate, timp in care nu mi sa spus cu exactitate care este cauza sangerarii. Medicul meu ma trata cu o oarecare superficialitate, imi spunea ca este normal sa sangerez, ca atata timp cat este o sangerare maronie, nu pune in pericol sarcina, ca sarcina evolueaza bine. Au fost zile in care sangerarea a fost destul de abundenta, zile in care incepusem sa am contractii, si a fost nevoie de interventia medicului de garda, dar medicul meu continua sa fie pasiv la toate acestea.

La 29 de saptamani de gestatie, dupa cateva zile de suferinta fetala, zile in care eu am stat cu membranele rupte si pierdusem lichidul, s-a nascut fetita mea Ayanna Stefania, prin operatie de cezariana, cand s-a intervenit de urgenta, cand eu am fost la un pas sa raman si fara copil, si fara uter.Desi avea o greutate mica, se lupta din rasputeri sa traiasca, dar, inimioara ei a incetat sa mai bata trei zile mai tarziu, pe 24 februarie 2009...si de atunci...nu am cuvinte care sa poata descrie ceea ce este in sufletul meu.

A fost destin, a fost culpa medicala, a fost pedeapsa divina...poate a fost din toate cate putin...nu stiu, tot ceea ce stiu, este ca eu mi-am pierdut ce am avut mai scump pe lumea asta, mi-am pierdut unicul copil, si o data cu ea toate visele si sperantele.

 

Fac eforturi mari si ma straduiesc sa invat sa traiesc cu aceasta durere., durere care este cu atat mai mare cu cat in urma cu 4 ani, fratele meu isi plangea si el adorata fetita, care a trait doar 6 zile...

 

Mamica ingerasului Ayanna Stefania