Ingerasul Magdei august 2008
Este prea mic buchetul pentru inimile voastre marete... sunt prea putine cuvinte pentru a alina durerea din sufletul unei mame care isi pierde tot ce are mai de pret... puiul ei.
Prima data cand am intrat pe acest site-forum a fost din intamplare... auzisem povestea Biancai si am vrut sa vad ce mai este pe aici... citind am simtit o mare durere in suflet... dar nu m-am gandit nici o secunda ca poate va veni si vremea mea, daca pot zice asa.
Acum ceva timp(2-3 saptamani) mi-a fost dat sa traiesc o experienta ce m-a marcat si m-a schimbat foarte mult... intarziindu-mi menstruatia am intrat in panica ca as putea sa fiu insarcinata (sunt studenta in anul 4 la facultate) dar nu aveam curajul sa imi fac un test pentru ca imi era frica de rezultat. In acest timp am vorbit cu prietenul meu si trebuia sa luam o decizie... cu toate ca nu sunt pentru avort... am crezut ca e cea mai buna solutie. M-am uitat pe net sa vad pareri pro si contra, in ce consta, cum e dupa, etc... ma ingrozea ideea... intr-un final am facut un test... si a iesit negativ. A fost o mare fericire... dupa o noapte nedormita, am zis ca ar trebui sa dorm putin.
La cateva ore, cand m-am trezit am constatat ca mi-a venit... asa au dus toate temerile mele. Dar de fapt ele abia incepeau... mi-am dat seama ca am hemoragie si am speriat pentru ca numai avusesem niciodata. I-am zis prietenului meu sa sune la o prietena care e asistenta si sa imi zica ce sa fac, ea fiind de servici la cabinet mi-a zis sa merg la ea (cabinetul fiind ginecologic). Ajunsa acolo deoarece era si domnul doctor a vrut sa ma consulte si... a constatat cu stupoare ca era de fapt un avort spontan nicidecum menstruatie. Mi-a facut o eco si mi-a zis ca trebuie sa curete tot ce e acolo... in acele momente simteam cum ma sfarsesc... m-a chiuretat (ce mai era acolo) si mi-a facut si un set de analize la care a constatat ca era imposibil sa duc aceasta sarcina la sfarsit deoarece era extrauterina, aveam endometrul foarte marit,iar doza de anticorpi in sange era foarte mica(am rh-)... daca nu se intampla acum se intampla mai tarziu... sarcina avea 3-4 saptamani si de aceea nu mi-a aparut nici la test...
Din acele momente in sufletul meu a inceput un adevarat cosmar... intr-un fel ma consider vinovata de ce s-a intamplat... in acea seara am avut un cosmar in care imi aparea o fetita care imi zicea ca asa a ales ea sa fie ca daca ma lasa pe mine sa aleg eu as fi omorat-o. M-am trezit plangand si cu o durere groaznica in suflet... de atunci numai am nici un rost... nu pot sa fac nimik... nici lacrimi numai am... ma simt la fel de rau ca si cum eu as fi ales sa se intample asa.
Doare foarte tare sa pierzi acel ceva ce este al tau,c hiar daca e atat de mic incat nici nu iti dai seama ca il ai. Acum sunt sigura ca as apela la un avort niciodata oricat de grea si de dura ar fi viata... chiar daca nu eu am luat aceasta decizie ma simt la fel de vinovata si stiu ca nu va trece foarte usor...
Sper ca nu v-am plictisit cu povestea mea si inca o data vreau sa multumesc ca exista acest site, vreau sa le urez tuturor care au pierdut pe cineva drag multa sanatate si putere de a trece peste si... poate sa gandim ca nu ne este dat mai mult decat putem duce si fiecare trebuie sa isi poarte crucea,iar dupa fiecare lovitura sa devenim mai puternici...
magda05, mamica de ingeras pierdut
Mergi sus