Tudor Ioan   23.05.2008 - 23.05.2008

Am incercat sa trimit povestea mea, dar nu si o fotografie a ingerasului meu am, inca nu o pot privi nici acum si in plus este facuta de sotul meu pe cand Tudor, ingerasul meu, era in incubator, era intubat si invelit in folie termoizolanta.

Deci , il cheama Tudor Ioan, a trait doar 5 ore si am reusit sa-l inmormantam crestineste. Numele meu este Alina, iar al sotului meu Alexandru. Trimit povestea ingerasului nostru, poate e de ajutor cuiva:

...Tudor Ioan este ingerasul meu care a plecat in ceruri la doar 5 ore de la nastere. Dupa doar 33 de saptamani de sarcina, timp in care am facut toate investigatiile posibile pentru a sti daca ingerasul meu va fi bine, am sarutat pentru prima si ultima oara capusorul ingerasului meu.Cam din luna a treia de sarcina am aflat ca baietelul meu are dilatatie de ventriculi cerebrali laterali. Am continuat vizitele la diversi specialisti din toata tara pana am ajuns la Targu Mures de unde am fost indrumata in Ungaria pentru confirmarea diagnosticului de agenezie de corp calos. Nici un medic nu-mi putea spune 100% ca ingerasul meu se va naste cu malformatii, toti imi spuneau ca sunt sanse egale ca el sa se nasca normal sau cu malformatii, iar daca va avea malformatii nu se stie ce anume va fi afectat, care din functiile neurologice. Putea sa nu mearga sau sa nu vorbeasca sau chiar sa se dezvolte intr-o stare vegetativa.

Daca ma credeti eram pregatita pentru orice, chiar si pentru a creste un copil inert, care nu simte mai nimic, atat de mult ni-l doream eu si sotul meu. Mai avem un baietel de 6 ani perfect sanatos, deci nu se punea problema unei nepotriviri cromozomiale. Poate veti crede ca suntem egoisti si doream sa aducem pe lume un copil grav bolnav numai pentru nevoia noastra de a darui afectiune. Nu e nici pe departe adevarat, suntem destul de responsabili pentru a ne da seama ca in primul rand ar fi fost un chin pentru ingerasul din burtica sa se nasca cu malformatii .

Din pacate nu am avut de ales. Abia la 28 de saptamani , cand nu se mai putea face nimic, am aflat cu certitudine ca vor fi probleme grave .Pana atunci toti medicii ne spuneau ca 50% sunt sanse sa fie perfect normal. Pentru aceste 50 de procente am hotarat sa merg pana la capat si cum o vrea Dumnezeu asa sa fie. Dumnezeu a hotarat pentru noi ca in final sa avem un ingeras care sa vegheze asupra noastra din ceruri. Dupa cinci ore de
lupta cu hemoragia interna pe care o avea de peste tot, s-a stins si o steluta mica s-a aprins pentru noi in cer. Degeaba m-am dat cu capul de toti peretii si m-am chinuit sa cer de undeva raspunsul la intrebarea "de ce?"." Asa a fost sa fie" e parca un disc stricat. Din fericire am gasit un preot, Dumnezeu sa-i dea sanatate, care ne-a oficiat slujba de inmormantare, chiar daca nu stiam cu siguranta daca vreo asistenta l-a stropit cu aghiazma pe ingerasul nostru. Cred ca este singurul preot cel putin din Suceava care oficiaza astfel de slujbe. Este mare pacat sa nu-ti poti inmormanta copilul dupa ce treci printr-o astfel de trauma.

Nimeni nu poate intelege suferinta cumplita a unei mame de inger, decat o alta mama de inger. Un alt parinte de inger. Sotul meu s suferit la fel de mult ca mine. Cred ca pentru el trauma a fost mai mare pentru ca noi femeile suntem mai tari, suntem nevoite sa fim mai tari pentru cei din jurul nostru. rana mea este inca deschisa, nu au trecut decat doua luni de la marea pierdere, dar cred ca vor trece doua mii de ani si durerea va ramane in sufletul meu. Ceva s-a rupt in mine ,dar nimeni si nimic nu ma va impiedica sa-mi iubesc ingerasul care nu aputut simti caldura bratelor mele.

Tudor!! mami, tati si fratiorul tau te iubesc mai mult decat orice pe lume