Ana Maria - Noiembrie 2007
Ma numesc Cristina sunt din Pitesti si am 29 de ani. Am avut nevoie de aproximativ 8 luni pentru a putea discuta acest subiect.
Pe 5 martie anul trecu am aflat ca sant insarcinata. De aproximativ 2-3 ani incercam acest lucru si nimic. Nu avusesem nici o sarcina. in urma unui tratament cu duphaston si antibiotic am ramas insarcinata Apoi exact in ziua de Paste am avut o mica sangerare. Doctora era plecata in concediu si nu raspundea la telefon. Cand am fost la control totul parea in regula. A zis ca probabil placenta s-a desprins putin. In jur de 21 de saptamani am avut o probleme cu picioarele. Aparea un punct dureros si apoi se umfla pe o zona mai mare cu dureri groaznice. In 2 - 3 zile am ajuns la urgente unde au concluzionat o artrita. Urmarea tratament cu fortum injectabil 7 zile. Prima ecografie 3d a fost in regula. Aflam ca este fetita si sotul meu era in al noualea cer. A urmat un set de analize in urma carora anticorpii fosfolipidici au iesit putin prost. Alt tratament cu clexane si actovegin.
La 28 de saptamani au inceput problemele. Ecografia arata o intrerupere de crestere. Nu apareau malformatii, dar copilul nu mai era in schema. Se pare ca placenta nu hranea cum trebuie. Doctorul a fost de parere ca totul este ok atat timp cat copilul continua s-a creasca. Nu se putea face ninmic inainte de 32 de saptamani. La 34 de saptamani avea 1.3kg. Doctorul meu era de la Filantropia.
Peste o saptamana cand am fost chemata la control (era de garda) s-a ingalbenit si mi-a spus ca nu mai am suficient lichid si copilul este in brahicardie. Cuvintele lui au fost "ai o jumatate de ora sa nasti altfel moare. Trebuie mers la Polizu pentru ca noi nu avem incubator." In acel moment eu si sotul meu am inlemnit. Polizu nu avea incubator, dar un medic foarte dragut care era de garda a dat telefoane la toate spitalele si a reusit sa gaseasca unul la Cantacuzino. Doctora Ceausu care era de garda acolo a fost foarte draguta si chiar a intrebat daca doctorul meu de la Filantropia doreste sa ma oprereze el acolo. Acesta, din motive necunoscute, s-a eschivat.
Operatia a fost in regula si am nascut o fetita "sanatoasa" cu nota 8 la nastere si 1.2kg. Eu nu pierdusem lichid ci se pare ca acesta s-a resorbit. Pe masa de operatie la o mica sueta medicul anestezist a spus ca dupa parerea ei eu sufar de sclerodermie. Medicul neonatolog a fost tot cel de garda Dr. Mirela Ciurea.
Spitalul Cantacuzino ! In aparenta un spital curat , frumos... In realitate un spital in care banii curgeau catre asistente indiferente. Un spital in care toata ziua se facea comert. Se vindea orice de la pemparsi la argint si lenjerii de pat.
Dupa cateva zile in care am plans pentru ca nu aveam lapte, am facut injectii pentru a porni lactatia si am facut rani la piept pentru 3 mil de lapte care trebuia sa fie pusi intr-o canuta si dusa la copil (politica spitalului era sa nu dea copilul la piept pana la 2.3kg, erau hraniti prin gavaj). Asistenta a luat canuta si a zis ca nu mai este nevoie sa vin la copil pentru ca oricum nu mananca. Lucru pe care doctora nu avusese bunavointa de a ma anunta.Noi mergeam la copii de la 5 dimineata pana la 11 noaptea , din 3 in 3 ore. Asistentele erau in 2 ture pe zi, cate 2 pe tura. In total cheltuiam ~50ron pe zi cu ele si nu stiu pentru ce. Doctora a spus ca nu accepta laptele de mama si trebuie incercat altul. Trebuie avuta multa rabdare. Era hranita prin perfuzii si gavaj. La inceput a luat in greutate, a ajuns la 1.6kg intr-o luna, dar spuneau ei ca are staze (adica resturi de mancare in stomacel intre mese) si i se intrerupea frecvent alimentatia, mergandu-se pe perfuzii.
Este cumplit sa vezi copilul tau la incubator plin de perfuzii. S-o vezi cum creste si incepe sa inteleaga si sa perceapa durerea. Sa vezi cum nu poti face nimic . Vorbeam cu ei, incercam sa luam cat mai multe informatii, dar nimic . Nu suntem oameni cu foarte multi ban,i dar nici saraci. Avem prieteni care incercau s-o sune si sa stea de vorba cu doctora Ciurea pentru a intelege situatia, dar aceasta spunea ca eu nu am rabdare si ca eu sunt de vina pentru ca nu am hranit-o cat a fost la mine in pantec. La un moment dat oamenii credeau ca sunt putin nebuna, "lauza" , ca un-i las pe cei competenti sa-si faca treaba.
Instinctul meu imi spunea ca ceva nu este bine . Fetit,a Ana Maria, apucasem s-o botez in spital, a murit la 1 luna si saptesprezece zile din motive necunoscute.
In urma unui mare scandal am cerut autopsia la Mina Minovici. Atunci au sunat toti, inclusiv directorul, pentru a vedea ce am de gand. Cand s-a constatat decesul erau cel putin 3 medici neonatologi acolo, iar eu, cand ma rugam de ei sa-mi dea transferul, nu aveam cu cine ma intelege. Imi spuneau ca am noroc ca este un spital foarte curat si este mult mai mare riscul de infectii in alta parte.
La autopsie a reiesit ca a murit de pneumonie interstitiala. Mi-am tinut copilul in brate o data cand traia si o data cand a trebuit inmormantata. A trebuit sa trec peste tot pentru ca sotul meu, desi sportiv de performenta cu 30 de ani de culturism si o mare disciplina, a avut un soc foarte mar , a suferit extraordinar si nu a vrut sa creada pana in ultimul momen . Nu am putut face plangere deoarece dureaza mult si totul este neclar. Nu-l pot obliga la o suferinta mai mare de atat. Am pierdut destul.
Raman doar intrebarile. De ce ? Era atat de energica incat isi scotea mereu perfuziile. Cum sa te uiti la ea si sa nu poti face nimic? Cum sa-i alini suferinta? De ce nu o puteau alimenta ? Oare stiau ce fac? Cum poate un copil aflat la incubator sa moara de pneumonie? Unde am gresit eu si unde au gresit ei? Nepasarea lor ! Un singur doctor bun era acolo, dar care nu se amesteca peste cazurile altora. Dr. Craciun. Dar a fost acolo cand a murit si am amenintat-o pe doctora ca iese scandal! Dimineata gaseam perfuziile oprite, desi erau singura ei sursa de hrana. Erau bule de aer pe furtunas de 2-3 cm. Si pe toate aceste asistente si doctori eu ii umpleam de milioane . Sotul meu venea din 3 in 3 zile cu plicul cu bani. Soacra mea se uita la mine si ma considera singura vinovata. Nici macar un copil nu eram in stare sa fac. La colegi ce sa le spun. E sanatoasa, creste, dar nu mananca! Ce s-a intamplat de fapt?
Acum plec la Fundeni la Dr.Uscatescu pentru analize. Sotul meu ma intreaba cine ne va da garantii ca de aceasta data totul va fi ok. Nu crede ca mai este in stare sa treaca prin toate din nou. Crede ca ar fi mai buna o adoptie. Oare in timpul unei noi sarcini voi putea sa nu ma gandesc la tot ce a fost?
In asemenea momente vezi si ce oameni te inconjoara. Cel mai greu este sa nu ai cu cine vorbi. Mai ales intr-un oras in care esti foarte cunoscut. Unde nu exista secrete. Aproape de mine sant doar sotul meu caruia ii datorez tot, verisoara mea care a lasat toate pregatirile pentru nunta si a venit sa-mi boteze copilul si nu ultimul bichonelul nostru care ne-a strans lacrimile de pe obraji . Poate este mult mai mult decat au altii.
Cristina, mamica ingerasului Ana Maria
Mesajul a fost postat pe site, in sectiunea „Mesajele dumneavoastra”, in :
30 July, 2008 - 15:27 — De la Cristina (Pitesti) - Cel mai greu e sa nu ai cu cine vorbi
Mergi sus