Costin - Octombrie 1995
Draga Bianca, sa incep, dar cum? sunt atatea cazuri asemanatoare...
Ma numesc Mihaela, sunt din Barlad. In octombrie 1995 am devenit mama, iar dupa vreo doua minute eram mama de ingeras. Aveam 20 ani si locuiam la tara, unde informatiile nu lipseau, dar era altfel percepute. Ecograful parea un moft sa afli sexul copilului. Am ramas insarcinata, am fost luata in evidenta si am facut analiza la sange in primul trimestru de sarcina, altceva nu-mi amintesc sa fi facut. Dar toate bune, nu m-am simtit rau alte probleme nu au aparut in perioada sarcinii.
A venit si ziua cand am plecat la maternitatea din Barlad, pregatita sufleteste, dar si financiar. Am ajuns seara in jur de 22-22,30 cu salvarea in care era si sotul meu, dar culmea nu l-au lasat sa intre nici in spital, daramite sa stea sa ma tina de mana cum vedem ca se intampla prin alte parti. Si, printr-o situatie absurda, banii pe care ii aveam pregatiti raman la el. Am fost dusa la sala de nasteri, a venit doctorul care ere de garda V.P., m-a consultat si a spus ca „sunt tanara si rezist „ . Nu am stiut si nu mi s-a spus despre ce este vorba. Dr. a plecat si nu a mai trecut pe la sala pana dimineata. Am ramas cu asistenta mai bine zis cu doua sau trei femei care nascusera; mergeam prin salon, ma asezam ghemuita in pat, imi mai spuneau ele in ce pozitie ar fi mai indicat sa stau. Asistenta statea in alta camera intinsa pe pat cu un resou aprins si, cand indrazneam sa merg sa-i spun ca nu mai pot, tipa „asa e la nastere, n-am ce sa-ti fac” . Dimineata, cand s-a schimbat tura asistentelor si a venit o doamna mai in varsta, mi-a facut o injectie – doua, nu mai retin, m-a urcat pe masa, a venit si dr. si am nascut in prezentatie pelvina un baiat de 4200g. I-AM AUZIT GLASUL, ceva ca atunci cand faci gargara si..., am facut tot ce am putut.OARE DACA NU AS FI RAMAS FARA BANI S-AR FI FACUT MAI MULT? In astfel de cazuri era recomandata cezariana?
Am plecat dupa 4 zile din spital mi-au scos atele caci am fost taiata destul . Nici in ziua de azi nu s-a mai prins acea taietura; abia mergeam, sanii imi curgeau, mi-au facut cateva injectii sa opreasca lactatia, dar nu suficient, probabil. Despre psihic - nu mai spun nimic...
Pe Costin a venit mama si la luat intr-o geanta de voiaj - sa-l fi luat in sicriu era mai complicat. Am coborat la usa spitalului cand a iesit mama de la morga. Am vrut sa-l vad, mamei i-a fost teama sa nu-mi faca rau... nu l-am vazut, dar stiu cum arata.
Aveam inima sfarmata in mii de bucati, nu as fi crezut sa-mi revin vreodata... Dar timpul, Gabriel de 9 ani si Ramona de 2 ani au mai alinat dorul si durerea.
Acum avem sansa sa vorbim despre durerea noastra, nu ca atunc,i intr-un sat uitat de lume cu persoane care iti spun doar „faci altul”, „si nici nu prea ai muncit”...
Ma intreb cum am rezistat? Dar, mai grav e ca mai sunt cazuri in acelasi spital... am fost prea mici sa putem face ceva...
Mihaela, mamica ingerasului Costin
Mesajul a fost postat pe site, in sectiunea „Mesajele dumneavoastra”, in :
30 July, 2008 - 15:19 — De la Mihaela (Barlad) -I-am auzit glasul
Mergi sus