Edutu 25.06.2008

Buna Bianca, ma numesc Violeta si sunt din Bucuresti.

In ziua in care urma sa implinesc 26 de ani, pe 18-19 decembrie, ar fi trebuit sa nasc. Sunt alaturi de tine si iti inteleg durerea, mai ales ca nu a trecut nici o saptamana de cand m-am despartit de copilasul meu, daca ma pot exprima asa...

Pe 24 iunie 2008 am ajuns la o policlinica din alt sector decat cel in care locuiesc -  deoarece nu imi inspira incredere ceea ce imi spunea doctora-ginecolog (si nu parea nici ea sigura) : ca bebele meu e cu doua saptamani mai mic. Atunci ar fi trebuit sa avem 11 saptamani si ea il vedea doar de 9, dar ca e in viata etc... Ba ca grupa sanguina nu e compatibila cu a sotului, etc. 

Nu am dormit o saptamana cum trebuie. M-am speriat tare, dar la cateva zile am mers, printr-o prietena, la un alt medic. Aici, doamna doctor a vorbit cu mine cum nu ma asteptam, ca de la o mama la fiica, mi-a spus ca bebele NU NUMAI ca e mai mic cu 2 saptamani, ci, mai grav, trebuia sa aiba 13-14 saptamani si el avea doar 9, era mort de 1 luna. 

M-a internat de urgenta, alti patru medici mi-au facut ecografii, inclusiv intravaginala. Toti acesti medici au reactionat cum nu m-am asteptat, umani, sensibili, mi-au spus ca le pare rau, dar ca nu se mai poate face nimic si ca trebuie sa ma salveze pe mine. Fatul nu are activitate fetala de o luna. Am acceptat ideea de a ma salva pe mine si nici azi nu imi explic cat am fost de calma si de matura. Nu cred ca  mi-as fi imaginat vreodata ca eu, care iubesc copii si nu vad viata fara de acesti ingerasi, sa inteleg si sa accept acest lucru.

Miercuri, pe 25.06.2008 am intrerupt sarcina. Am plans pana nu mai aveam lacrimi, m-au externat si am plecat acasa fara burtica mea frumoasa, chiar daca la 3 luni si jumatate, era destul de vizibila. Si zilele trec si burtica nu mai e, si nu-mi mai flutura in burtica inimioara lui si morrrrr.

In Octombrie ma casatoresc si in luna de miere vreau un bebe, un alt bebe, dar pe cel dintai nu l voi uita cate zile voi avea.
Stiu ca era baietel. Eu, mamica lui, stiu acest lucru. L-am visat de multe ori. Cu o seara inainte sa merg la medicul care mi-a spus ca nu mai e in viata, l-am visat, ma jucam cu mingiuca de fotbal cu el, si mingea s-a indepartat de noi, si bebe s-a dus dupa ea si m-am trezit...

Ai foarte mare dreptate referitor la acele fraze care nu au nici o logica pentru noi, mamele de ingeri si anume: "Gandeste-te ca mai ai un copil", "Lasa ca o sa aveti altul!" -"Nu mai plange", "Nu te mai gandi", "Incearca sa uiti" -
-"Stiu ceea ce simti" - Nimeni dintre noi nu stie exact cum se simte celalalt.
"Asa a fost sa fie"-"Bine ca nu s-a intamplat mai tarziu!"-
-"Asa a vrut Dumnezeu" -"Timpul vindeca tot"-"S-o fi intamplat cu un motiv anume"-"Trebuie sa treci peste asta. Nu e un capat de tara!" - .....!!!!!????!!!!......
Ei bine pentru mine nu ajuta, eu cred ca intr-o zi voi avea un alt copil, TREBUIE, dar pe Edutul mamii nu-l voi uita niciodata.

Am rugat-o pe mama sa nu spuna nimanui prin ce trec, nici celor mai apropiate prietene despre care ea stia ca eu le spun tot. Dar ea, crezand ca ele ma vor ajuta cu sfaturi, a facut-o. Surpriza... nu au avut nimic de zis, ba chiar se faceau ca nu stiu si ma intrebau:"-Vio, ce-ti face burtica?"... Am incremenit.
Alta m-a sunat sa isi ceara scuze ca nu a fost langa mine, dar sufletul meu i-a citit nepasarea.
Am aflat cu aceasta trista ocazie cine e cu adevarat langa mine.

Mamici de ingeri, va iubesc mult si pe cele care ati fost curajoase si pe cele care nu ati gasit puterea sa treceti peste aceasta durere si va doresc din inima multi copii sanatosi si sa aveti parte de ei.

Astept luna octombrie sa incerc sa mai am alt bebe, intre timp fac niste investigatii sa descoperim de ce?????????

Ceea ce e si mai si, cumnata mea e gravida in sapte luni, iar sora mea e in 3, si se tem sa se mai exprime, sa urle de fericire.  Mi-am dat seama ca trebuie sa le dau curajul sa se bucure, ca au de ce, si ca nu e vina nimanui, si mai ales nu a lor, si ca trec prin maternitate alaturi de ele, pana Domnul imi mai da un ingeras.
Imi cer scuze daca nu am fost coerenta, inca nu ma pot exprima corect, ma doare sufletul, Edutul nu mai creste in mine, dar el e in Cer...

Azi, in pragul casei mele, un porumbel dadea sa intre, iar eu il goneam - eu am si o pisicuta si ma temeam pentru el. De trei ori a incercat sa intre... apoi am deschis calculatorul si am citit povestea ta si despre randunica... Cred cu tarie ca asa este ...

Astept un raspuns, daca ai timp. Daca nu, macar citeste-mi povestea si roaga-te pentru mine cum eu ma voi ruga pentru toate mamele sa putem avea si noi alti ingerasi...

Violeta, mamica ingerasului Edutu

Mesajul a fost postat pe site, in sectiunea „Mesajele dumneavoastra”,  in :

30 June, 2008 - 08:33 — Violeta (Bucuresti) - MA VOI RUGA PENTRU TOATE MAMELE

Înapoi la "Ingerasii Nostri"