Marian 14.08.2004 – 18.08.2004

Sunt Iulia. Am nascut acum 4 ani un ingeras. Pe 14 august. Eram cea mai fericita femeie din lume. Nimic nu mai conta. Nici faptul ca eram singura si neajutorata sau ca nu aveam un ban in buzunar. Asa a fost sa fie. Eram o femeie fericita si implinita. Nimic nu-mi putea umbri fericirea de a fi mama. Stiam ca totul se va rezolva si totul va fi bine. Dupa atata fericire care credeam ca o sa dureze la nesfarsit.

Dar a venit momentul trist in care mi-au spus ca ceva nu este in regula cu ingerasul meu. Pe 18 august a murit. M-au chemat dupa 20 de minute dupa ce ingerasul meu scump murise. Atunci o parte din mine a murit.

Sunt amortita de aproape 4 ani si imi este foarte greu in continuare.  M-am refugiat in munca. Cel mai hilar lucru pe care a trebuit sa-l fac a fost faptul ca in aceeasi zi a trebuit sa scot certificatul de nastere si de deces. Pentru ce? 

Nimic nu-l mai poate aduce inapoi. Am nascut un ingeras, un piticut cum imi placea mie sa-i spun, de 3,200, inainte de termen. Normal ar fi trebuit sa nasc pe 16 septembrie. A facut hemoragie interna. Am avut 3 diagnostice si o vorba a medicului legist pe care nu o sa uit niciodata: nu era copil de murit. L-am tinut in brate, dar nu l-am botezat. Imi pare atat de rau si doare atat de tare si acum...

Am 37 de ani si-mi doresc sa pot trece peste frica si spaima care ma cuprinde atunci cand ma gandesc ca-mi doresc cu disperare un copil. Ar trebui sa fiu puternica si nu pot pentru ca in continuare mi-e frica. Pentru ca rememorez si retraiesc cu aceeasi intensitate momentul cumplit cand realizezi ca nu poti sa-ti ocrotesti puiul, sa-l feresti de toate relele si necazurile, ca nu poti sa-i dai zile, ca nu se produce un miracol... Am incercat, in momentul cand incercau sa-l readuca la viata, in gand, sa fac un targ cu bunul Dumnezeu si sa-l rog sa traiasca piticuta mea si sa mor eu. Poate ca nu era corect, dar era un gand disperat.

Anii trec, dar durerea ramane. Ramane amintirea draga a unui pui de om si miracolul maternitatii. Cea mai frumoasa perioada din viata mea si din viata oricarei femei este perioada in care in tine creste un ingeras... Pe 14 august ar fi trebuit sa aibe 4 ani, in schimb pe 18 august au trecut 4 ani de cand sufletul meu a murit. A murit odata cu el.

Iti multumesc din suflet pentru ca existi, Bianca . Este pentru prima data cand pot sa-i spun cuiva care nu ma cunoaste prin ce trec si stiu ca intelege. Stiu ca nu incearca sa ma consoleze cu vesnica fraza: nu a fost sa fie sau nu a avut zile de la Dumnezeu.
Iti multumesc EMMA si poate ca te joci cu piticuta mea, MARIAN, si-i spui cat de dor imi este de el si cat de mult il iubesc.

Iulia, mamica ingerasului Marian

Mesajul a fost postat pe site, in sectiunea „Mesajele dumneavoastra”,  in :

26 June, 2008 - 13:09 — Iulia  — Va multumesc ca existati!

Înapoi la "Ingerasii Nostri"