Stelian 09.09.2007
....Bucuria afost enorma cand am aflat ca sunt insarcinata... dar nimeni nu a banuit ca durerea v-a fi si mai mare! Inca din primele zile de sarcina mi-am luat concediu medical...
Lucram ca profesoara intr-o comuna mai indepartata de comuna mea. Eram in culmea fericirii...! Bucuria afost enorma cand a miscat prima data... am intinerit cred ca 10 ani... nu ma interesa nimic decat viata lui.... apoi am varuit camera pentru el, am cumparat primele hainute cand aveam 7 luni de sarcina... la toata lumea ma laudam ca voi avea un bebe.... dar a venit si momentul negru al vietii pe data de 6 septembrie, dupa un control la medic m-a internat in spital pregatita sa nasc...f acuse tensiune si vroia sa ma tina sub supraveghere....
Pe data de 9 septembrie seara, cand se ascultau bebelasii, Stelian al meu... nu a mai raspuns.... au urmat consultari, ecografe, mi-am sunat medicul.... s-a facut comisie si s-a spus raspunsul... "copilul tau e mort"... nu mai vedeam nimic in fata ochilor... totul era negru... nimic nu avea sens... totul era pierdut... si o singura intrebare : DE CE MIE?!
A doua zi m-a operat medicul... speram in sufletul meu ca Stelian traieste... toata noptea ma rugasem in genunchi ca Dumnezeu sa ii de-a viata... m-am trezit langa alte trei femei operate... care le aduse bebelesii, dar mie nu mi-a adus nimic... m-a uitam pe cer si il rugam pe Dumnezeu sa mi-l arate... vedeam in orice nor un ... inger... era ingerul meu...
Dupa 5 zile am venit acasa, iar dupa 10 zile mi-am reluat serviciu... pentru a nu descompune psihic... zilele trec, dar ingerul meu... ma vegheaza. Cateodata simt si acum simt cum inca misca in burta mea...
Scumpul meu, mami si tati te iubesc acolo unde esti tu!!!
Mergi sus