Dedicatii pentru Emma

Norocul pentru mine este sub forma de exercitiu.

As vrea atat de mult sa o tin in brate, dar Emma nu mai este.
De fapt nu am tinut-o deloc in brate, nici macar un minut, am purtat-o doar in burtica. Timp de 8 luni ea a fost o fiinta cu mine, eram doi in unu, ori doua in aceeasi persoana. O simteam cand nu-i convine ceva un aliment, o stare. Parca se stramba cand mancam ceva acru, asa cum face si tatal ei, dar nu i-am vazut niciodata mutrisoara. Ba da, am vazut-o cand am nascut-o , un minut ca o secunda. De ce nu am tinut-o in brate?? De ce, de ce ?
Simt ca ma prabusesc, tremur din tot corpul care nu ma mai asculta !
Este cumplit ce se intampla, este cel mai urat cosmar.
Sper doar ca la un moment dat sa o intalnesc pe Emma si sa-i spun doar ce mult am iubit-o si ce mult mi-a lipsit aici pe pamant. Durerea si golul din sufletul meu, sper sa treaca cand o sa ne revedem.

Ea este ingerasul meu.
Adio Emma.

Înapoi la "Dedicatii"