Andrei Marian Nenetu 06.06.2005 - 18.02.2008
ANDREI este acum un INGERAŞ în lumea îngerilor. S-a născut normal pe 06.06.2005, s-a dezvoltat normal până la 1 an şi 6 luni. În ianuarie 2007 a venit vestea cumplită NEUROBLASTOM, şanse de viaţă 2 săpt. Am plecat cu el de la Craiova la Bucureşti cu multe speranţe şi vise. A început curele de citostatice la Bucureşti, iar în 30 mai a fost operat şi speranţele au fost şi mai mari. Ni s-a spus că este sănătos. Dar... dapă numai 2 luni vestea că boala a revenit a căzut ca o bombă. A început o nouă cură de citostatice şi nu i s-a mai dat nici o şanşă.
Am simţit că trebuie să luptăm mai departe, să facem tot ce ne stă în putere pentru a ne salva coplilul. Ne-am luptat cu sistemul, cu cei care îl condamnaseră pe ANDREI înainte de a-l trata, am încercat să facem mai multe împrumuturi, să stângem fonduri din donaţii, dar, ghinion, ANDREI nu avea nişte părinţi cunoscuţi şi nu am reuşit să strângem decât 4000 de euro din cei 70000 necesari. În final, am reuşit să obţinem fomularul E112 şi am plecat în Germania plini de speranţă şi cu o dorinţă enormă de a ne întoarce cu ANDREI sănătos în Romania
În Germania am avut norocul să întâlnim nişte OAMENI şi ADEVĂRAŢI PROFESIONIŞTI, care au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a-l salva pe ANDREI. Dar pentru el era mult prea târziu. Tratamentul aplicat în Romania nu a făcut decât să-l lovească mai puternic decât nenorocitul de cancer care mi l-a luat de lângă mine.
Datorită medicilor din Germania ANDREI nu a suferit şi a plecat de lângă noi in fiind în patul lui alături de cei pe care îi iubea. Ne-am întors pe data de 14 februarie 2008 în Romania, am plecat direct la părinţii mei, pentru că el asta a dorit. Au fost câteva zile cumplite în care ANDREI nu a spus odată că se simte rău, că nu mai poate să respire, a avut puterea să mă mângâie şi să-mi spună ;;TE IUBESC MAMI;;
Pe data de 18.02.2008 la ora 18,20 ANDREI a trecut în lumea îngerilor. În clipa aceea am simţit că cerul cade peste mine, dar pentru ANDREI trebuia să fiu tare. Soţul meu mi-a spus că nu vrea ca ANDREI să se ducă în cer în braţele lui. Înainte de a se întâmpla nenorocirea a cerut o guriţă de apă, după care a strans pumnişorii şi guriţa şi a încercat să se lupte să trăiască. În acea clipă, l-am luat în braţe şi am încercat să-l liniştesc, să-i spun că nu i se va întâmpla nimic rău, iar el s-a uitat în ochii mei şi parcă a încercat să-mi dea putere de la el. A trait doar 2 anisori si 8 luni .
Deşi au trecut 2 luni şi jumătate de la nefericitul eveniment, nu pot să nu-mi plâng COPILUL, ÎNGERUL ŞI SUFLETUL MEU. Am fost acuzată că sunt egoistă, că profit de imaginea lui ANDREI, mi s-a spus că nu are rost să mai plâng că nu îl mai aduc înapoi şi că nu sunt singura care a pierdut un copil, că mă victimizez, ca de ce stau atât la mormântul lui, că oricum nu mai are nici un rost, că am înnebunit.
Dacă cineva crede că sunt nebună şi că nu are nici un rost să mai plâng si că acum este prea târziu va rog să îmi spuneţi, accept orice părere din partea voastră pentru că aţi trecut prin aceleaşi evenimente ca şi mine. Eu consider, că indiferent dacă ANDREI nu mai este fizic printre noi, el a fost şi va rămâne SUFLETUL, ÎNGERUL şi VIAŢA MEA.
Consider că ANDREI merită să nu fie uitat şi să vorbesc despre el pentru că a fost un LUPĂTOR, UN CURAJOS, UN OM mai mult decât alţii care au trăit zeci de ani. Nu vreau ca nimeni să-mi minimizeze durerea, să nu încerce să şteargă sau să ascundă lucrurile lui, si sa mă oprească să vorbesc despre EL.
Vă pup şi vă îmbrăţişez, vă mulţumesc că mă ascultaţi şi vă simt că sunteţi alături de mine ca nişte adevăraţi prieteni.
Mihaela, mămica unui ÎNGER -ANDREI
(Craiova)
Mergi sus